Editia 2015


Copiii din Cluj au sărbătorit 1 iunie la LollyBoom – Festivalul pentru întreaga familie! S-au distrat, s-au jucat, au participat la ateliere creative și au simțit că tot Parcul Central este al lor.

Începând cu 30 mai 2015, Parcul Central din Cluj a prins viață pentru 3 zile. O mulțime de ateliere de creație pentru copii, activități sportive pentru cei mari, concerte și piese de teatru pe scenă, proiecții de film, personaje din poveștile preferate ale copiilor, baloane uriașe de săpun, concursuri și decoruri colorate, au transformat parcul într-un loc magic pentru clujeni.

Copiii au putut participa la ateliere de gătit, au învățat să facă figurine din fructe, să facă spectacol cu pizza, să picteze, să confecționeze fustițe, să își facă bijuterii, să tragă cu arcul, să cânte împreună cu Aminda, la atelierul Art`s Cool, au desenat pe asflat, s-au jucat cu Mickey și Minnie Mouse, cu Clovnul Copăcel; au dansat pe scenă și au primit multe cadouri din partea partenerilor Oriflame, Tărâmul lui Piticot, Trenulețul Veseliei și Lut și Lemn.

Cei mari și-au petrecut weekendul la activitățile pregătite special pentru ei, la proiecții de film, la atelierele organizate de Cuibul Berzelor, la The Museum Escape Room, au început weekendul cu mișcare alături de Bri Jumps la cursurile de Kangoo Jumps, s-au jucat fotbal în balon sau fotbal american împreună cu cei de la Cluj Crusaders, au tras cu arcul, s-au relaxat la zona Jazz in the Park savurând răcoritoare preparate de cei de la Bar Agency și Top Drinks, au făcut Parkour, s-au jucat Angry Birds în mărime naturală și au plecat acasă cu amintiri de la Târguțu Vintage și Asociația Meșterilor Populari Cluj.

Vârstnicii au avut o zonă specială în cadrul LollyBoom, unde au organizat competiții de șah și remi, doamnele au cusut ii, au cântat și au dansat. Centrul de zi pentru vârstnici nr 1 din Cluj a susținut spectacole pentru public în fiecare zi, demonstrând încă o dată că vârstnicii au o viață activă.Echipele de handbal și rugby ale Universității Cluj au fost de asemenea în parc, s-au jucat cu copiii, au dat autografe și au strâns donații pentru echipa de mini-handbal (pentru a le achiziționa un echipament și a le organiza un cantonament vara aceasta).

Donații s-au făcut și la standul celor de la Beard Brothers și The Sister Hood, care strâng bani pentru campioanele pe role – Campania Rolling Beards.Și Jazz in the Park au avut un stand unde lumea a donat pentru Fondul Jazz in the Park, fond prin care se vor sprijini trei proiecte culturale în spațiul public clujean și trei tineri muzicieni talentațiÎn toate cele 3 zile, au fost organizate și cursuri de dans, de către T Dance – Transilvania Dance Centre și Rise Up Academy, iar copiii care au dorit să danseze, au participat și la Flashmobul organizat în 1 iunie de către T Dance.

Și iubitorii de cărți au fost răsfățați la LollyBoom, Biblioteca Județeană ”Octavian Goga” fiind prezentă în parc cu un concept nou, un BiblioBus – autobuzul cu cărți.Au fost 3 zile de magie, de culoare și de bucurie în Parcul Central din Cluj.

Atât copiii cât și cei mari s-au bucurat de acest weekend plin de activități creative. Mii de oameni au venit la LollyBoom să își petreacă timpul cu familia, iar programul diversificat le-a oferit tuturor o opțiune de distracție.

Aceasta a fost prima ediție, iar fluxul de persoane a fost de peste 50 000 în cele 3 zile.

Promitem să revenim anul viitor cu un proiect și mai mare pentru clujeni! Le mulțumim tuturor partenerilor media care ne-au susținut încă de la început și sponsorilor Daisler Print House și Pensiunea La Mesteceni, care au crezut în acest festival și ne-au ajutat să îl transformăm în realitate. De asemenea, dorim să mulțumim Primăriei Cluj Napoca pentru sprijinul și încrederea acordată festivalului LollyBoom.


LollyBoom Fest este un eveniment organizat de către Fantasmagia, împreună cu Pikaso Events având sprijinul Primăriei Cluj-Napoca.

Urmăriți-ne pe pagina de Facebook pentru a sta la curent cu toate noutățiile.