Spectacole artistitice pe scena LollyBoom 2018 ediția Brașov

Spiridușii sunt nerăbdători să vă cunoască, să vă revadă și să scrieți împreună povestea acestei ediții de poveste.

Așa că, după o săptâmănă plină ne vom super distra împreună la super activități și reprezentații artistice la scenă în cadrul ediției din acest an.

Spiridușii vă așteaptă cu entuziasm să descoperiți magia acestui festival la numeroase spectacole de magie cu îndrăgitul Magician Cristian Gună de la Fantasmagia care va colora și mai tare lumea LollyBoom.

Personajele tale preferate din povesți prind contur și vin pe scena LollyBoom cu spectacole de teatru. Veți avea ocazia să vizionați povestea palatului de cleștar, povestea minunată a zânei mărilor, Aladin și povestea lămpii magice, Belle și Bestia sau prinț și cerșetor.

Pentru o doză și mai mare distracție, Andrei Lăzăroiu promite un super concert unde vom dansa împreună. Tot în seria de concerte artiși locali ne vor impresiona cu repertoriul, vocea și instrumentele lor.

În cadrul festivalului spiridușii v-au pregătit multe concursuri cu premii pentru super familiile LollyBoom. Tot ce trebuie să faceți este să fiți atenți că spiridușii o să vă anunțe.

Ne energizăm să putem continua distracția cu super pastiluțele de energie LollyJoy și ne bucurăm în continuare de surprizele acestui festival.

Printre decoruri de basm, animații stradale vă vor întâmpina în Parcul Noua în perioada 14 – 16 septembrie. Optimus Prime, personajul tău preferat din Transfomers va fi prezent la LollyBoom nerăbdător să vă cunoască și să-și facă poze cu voi.

Nu trebuie să ratați pentru nimic demonstrațiile de FlyBoard, panoul de escaladă, toboganele și activitățile din zona parcului.

După atâta joc și joacă, o pauză este bine meritată. Și pentru a avea energia necesară să continui, spiridușii ți-au pregătit o zonă de relaxare unde te poți destinde și vei găsi dulcegării, delicatese și băuturi răcoritoare.

Cel mai mare festival al familiei din România, LollyBoom 2018 ediția Brașov își deschide porțile tărâmului de poveste pentru 3 zile garantate de distracție alături de familie, prieteni, cei dragi.